Adrian, un tânăr de 23 de ani, are nevoie de ajutorul vostru!

adriannnLa 23 de ani, în timp ce tinerii de vârsta lui bat cluburile şi locurile mondene în căutare de fete, Adrian Marius Zamfir se luptă cu o tumoare care îi pune viaţa în pericol.

O poveste tristă, cum din păcate mai sunt multe în România, o ţară care încă nu  a învăţat să respecte suferinţa bolnavilor şi să inventeze programe pentru a alina bolile grave.

Adrian este din Măgurele, este student la Facultatea de Drept a Universităţii Valahia din Târgovişte şi se luptă cu o tumoare cerebrală. Are nevoie urgent de 40.000 de euro pentru un tratament în Germania. Tratamentul nu este decontat de CAS şi nici nu se poate face în România.

Din păcate tânărul din Măgurele nu este la prima încercare. În urmă cu doi ani a fost operat în Ungaria, operaţia de atunci costând 25.000 de euro. Totul părea că merge bine, dar din păcate tumoarea a reapărut, iar singura lui şansă de supravieţuire o reprezintă clinica din Germania unde vor urma mai multe şedinţe de radioterapie.

În ajutorul lui Adrian au sărit şi tinerii din Măgurele care s-au organizat în mai multe echipe de voluntari şi adună fonduri pentru operaţie de la localnici. De asemena, un punct de colectare a fondurile există şi la Primăria din Măgurele.

Donaţii se pot face şi în contul:

Zamfir Marius Adrian

RO83BTRL03001201W12222XX  BANCA TRANSILVANIA

Mai multe relaţii puteţi obţine la numerele de telefon

0734 648 616 Cătălin Barbu

0725 224 252 primar Vasilică Diaconu

Prietenii lui au iniţiat şi pe reţeaua de socializare Facebook campania „Hai să-l ajutăm pe Adi” – https://www.facebook.com/events/676283542462130/

Sursa: Jurnalul Prahovean

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s